Sultan ErdoÄŸan îi arată lui Trump palma otomană (osmanlı tokadı)

Sultan ErdoÄŸan îi arată lui Trump palma otomană (osmanlı tokadı)
Publicat: 15/02/2018, 16:27

„E limpede că aceia care spun , n-au simțit o palmă otomană”, le-a spus Sultan ErdoÄŸan ieri, în Parlamentul de la Ankara, bașbuzucilor săi politici (membrii Partidului Justiției și Dezvoltării), referindu-se la declarațiile generalului american Paul Funk. Acesta, vorbind în numele comandantului său suprem, Donald J. Trump, a răspuns declarației lui ErdoÄŸan conform căreia, după Afrin, Forțele Armate Turce vor ajunge la Manbij și chiar la est de Eufrat, luptând „până când ultimul terorist va fi neutralizat”. (Prin teroriști înțelegând nu doar luptătorii autointitulatului Stat Islamic, ci mai ales kurzii sirieni din YPG – „Yekîneyên Parastina Gel”, Unitățile de Protecție a Poporului – aflate pe lista organizațiilor teroriste, din cauza legăturilor cu PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistan). De la fața locului, unde s-a deplasat să treacă în revistă unitățile YPG, pe care Statele Unite le sponsorizează, le antrenează și le înarmează, generalul Funk i-a declarat pe combatanții kurzi din Siria eroi (adevărul e că au luptat eroic împotriva teroriștilor Daesh) și a transmis Turciei mesajul că nu vor pleca din Manbij, iar „dacă ne loviți, vom riposta agresiv”, adăugând”: „Nu calculați greșit. Nu e YPG, ci noi suntem cei împotriva cărora vă poziționați”.

Ce e „palma otomană”? (În ultima vreme, președintele Turciei e tot mai explicit conectat la repertoriul imperial). Palma otomană – osmanlı tokadı – e o figură asemănătoare celei din karate (numită în artele marțiale „Shuto”), potențial letală, aplicată cu „sabia” palmei, folosită de soldații turci de regulă în situația când nu aveau nici o altă armă la dispoziție.

Mâine sosește la Ankara șeful Departamentului de Stat, Rex Tillerson, iar principalul în agenda convorbirilor va fi Operațiunea „Ramura de măslin”, adică ofensiva care a demarat la 20 ianuarie împotriva kurzilor din nord-vestul Siriei (Afrin), aliații Statelor Unite contra teroriștilor autointitulatului Stat Islamic. Într-o conferință de presă susținută în Kuweit, unde se afla ieri, Tillerson a declarat că operațiunea militară a Turciei deturnează lupta împotriva Daesh, care nu s-a încheiat încă, în ciuda afirmațiilor hiperoptimiste. Lansate în aceeași zi, nici afirmațiile dure ale lui ErdoÄŸan, nici cele ale lui trimisului președintelui Donald J. Trump nu netezesc drumul spre o calmare a tensiunilor. Tot ieri, ministrul de Externe Mevlüt ÇavușoÄŸlu, într-un interviu televizat, s-a plans de „atitudinile diferite” manifestate de Pentagon și Departamentul de Stat, fapt ce determină țara sa să-și piardă încrederea în aliatul american din NATO. Dacă Statele Unite consideră Turcia un aliat adevărat, a subliniat ÇavușoÄŸlu, trebuie să îndeplinească trei „cerințe”: să înceteze livrarea de armament către YPG și să adune armele deja distribuite, să oblige milițiile kurde să se retragă din vestul Eufratului și să ia, în sfârșit, măsurile legale pentru extrădarea lui Fetullah Gülen.

Sunt condițiile pe care mâine Sultanul le va transmite Americii prin Tillerson. Dacă va refuza să le îndeplinească, „geniul stabil” Trump va trebui să învețe primele două cuvinte turcești: osmanlı tokadı.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a...
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Cine este și cu ce se ocupă Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi. Trecutul dureros al...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
Călin Georgescu provoacă scandal mondial. Decizie fără precedent
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Cum a trecut față Marius Țeicu pierderii fiicei sale? Octavian Ursulescu: ”Nu mai cântă în...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Anul în care Londra a fost terorizată de „un tsunami de bere”